Protest la ziua pompierilor. Un angajat dat afară s-a întins pe jos în fața lui Ponta, Oprescu, Oprea și Raed Arafat. Foto în articol

Publicat: 13/09/2014, 11:50
Actualizat: 01/11/2016, 00:50

Bărbatul, fost pompier, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a protestat astfel pentru că ar fi fost concediat de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în 2011, potrivit unor surse.

Incidentul s-a produs la puțin timp după ce premierul Victor Ponta a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Pompieri.

Protestatarul a fost ridicat de jandarmi și scos din zona ceremoniei la care mai asistau, între alții, ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, secretarul de stat Raed Arafat și primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.

La aceeași ceremonie, Ponta și Oprea au primit în dar de la oficialii IGSU câte o cască și un topor de pompier personalizate, simboluri ale acestui serviciu de intervenție.

De asemenea, doi angajați ai IGSU au primit titlul onorific Pompierul de onoare al anului 2014, respectiv Salvatorul de onoare al anului 2014.

Tot cu ocazia Zilei Pompierilor, prin ordin al ministrului Gabriel Oprea, 274 de pompieri, ofițeri și subofițeri, vor fi avansați în grad, înainte de termen, pentru fapte deosebite în activitatea desfășurată.

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie, dată la care, în 1848, a avut loc bătălia de la Dealul Spirii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Gestul complet ilegal în România. Ești condamnat pe loc la închisoare și îți pierzi drepturile
Vești teribile de la meteorologi. Totul se schimbă brusc
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...